Ateu/atee. Ateism. 


          Pentru cuvintele (m.)"ateu", (f.)"atee" şi "ateism" se vehiculează diverse definiţii simplificate sau distorsionate (din necunoaştere şi, mai rar, din rea-voinţă) până la a fi denigratoare sau absurde filosofic. Se afirmă "ateul (nu) crede în Nimic" sau "ateii sunt, de fapt, satanişti, pentru că sunt împotriva lui Dumnezeu". Într-un asemenea context, "Pagina românească..." are datoria de a readuce în atenţie sensurile ataşate acestor cuvinte de către majoritatea vorbitorilor avizaţi. Autorii "Dicţionarului Explicativ al Limbii Române" furnizează definiţii părtinitoare în favoarea creştinismului, dar în esenţă corecte. Ele sunt după cum urmează (părţile care ar trebui să lipsească dintr-o definiţie realmente generală sunt trecute cu roşu) :

   "ATÉU, -EE, atei, -ee, s.m. şi f. Adept al ateismului; persoană care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi. - Din fr. athée, lat. atheus."

   "ATEÍSM s.n. Negare a existenţei lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi; concepţie care se bazează pe această negare. - Din fr. athéisme."

(Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", "DEX. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.", Ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 68)

          În aceste definiţii, prefixului "a-" cu care s-a format cuvântul "ateism" i se atribuie sensul de negare, împotrivire, contrazicere, rezultând astfel sensul de negare a teismului, deci negare a existenţei divinităţilor. Acesta este şi sensul adoptat de majoritatea ateilor, atât în România cât şi, se poate presupune, în restul lumii. Deci, simplificat, atei se numesc cei care sunt de părere că nu există zei.
          Există unii vorbitori care preferă să atribuie prefixului "a-" sensul de absenţă, "ateismul" devenind astfel "lipsa teismului". Conform acestei definiţii, o persoană care nu crede în existenţa divinităţilor, o persoană care nu este teistă, este atee, fără ca acest lucru să implice o negare şi fără ca persoana în cauză să aibă suficiente dovezi sau argumente pentru a afirma că zeii nu există. Pentru a evita confuziile, această variantă de concepţie a căpătat numele de "ateism negativ", concepţia clasică fiind numită "ateism pozitiv".

          Se vede în definiţiile de mai sus că ateismul este o concepţie despre (in)existenţa divinităţilor şi atât. Orice altă părere a ateilor, despre orice altceva, nu ţine de ateism. Ateii nu sunt, prin definiţie, comunişti sau anticreştini, chiar dacă unii dintre ei ar putea fi. O prejudecată foarte utilă bisericilor, şi deci foarte răspândită în România, este aceea că ateismul implică în mod automat comunismul (aici fiind utilizată acea definiţie, distorsionată şi ea, a "comunismului", care îl echivalează cu "tot ce e mai rău"). Departe de a fi o ideologie politică, ateismul se referă doar la atitudinea faţă de teism - opinia în problema existenţei divinităţilor. În principiu, un ateu poate avea orice fel de convingere politică. În realitate, cei mai mulţi atei sunt umanişti şi democraţi (conform definiţiilor clasice ale acestor doctrine, nu neapărat conform sensurilor date lor de către persoanele sau partidele care s-au afişat cu aceste etichete în România - nu susţinem că ateii români ar fi, în majoritate, simpatizanţi ai PD sau PUR).
          Ateismul nu este, în niciunul dintre sensurile posibile ale cuvântului, o religie. Dimpotrivă, el reprezintă libertatea faţă de orice religie. (Nu acelaşi lucru se poate spune cu uşurinţă despre "umanismul secular", concepţie mai largă, care include ateismul, dar nu se limitează la acesta. Există în lume organizaţii umaniste seculare care au obţinut recunoaşterea în rândul cultelor religioase.)
          Ateii nu-i urăsc pe "Dumnezeu" sau Isus, ci pur şi simplu nu cred în existenţa primului sau în divinitatea celui de-al doilea (sau a oricui altcuiva). Creştinii, de exemplu, nu cred în zeul hindus Krişna, dar nu se poate spune că-l urăsc. A nu crede sau a nu fi de acord nu înseamnă a urî.
          Ateii nu sunt, prin definiţie, imorali. Nu e nevoie de o carte "sfântă" ca să-ţi spună ce e "Bine" şi ce e "Rău". Empatia, raţiunea şi experienţa sunt suficiente. Din nou, unii atei ar putea să fie imorali, la fel de bine cum unii teişti pot fi imorali. Părerile despre supranatural, oricare ar fi acestea, nu garantează conduita (i)morală a oamenilor.
          Unii creştini cred că ateii fac un fel de efort special să nu creadă în Iehova sau Isus. Nu este aşa. Aceştia sunt doar doi dintre zeii în care nu credem. Nu au nimic special, din punctul de vedere al unui ateu. Ateismul nu este opusul creştinismului, ci absenţa teismului, a credinţei în orice fel de zei. Eforturile speciale ale ateilor sunt mai degrabă îndreptate spre aflarea adevărului, spre analiza raţională atentă a tuturor informaţiilor şi argumentelor prezentate, ceea ce a condus deocamdată la respingerea tuturor argumentelor teiste. Odată cu apariţia unei dovezi incontestabile a existenţei unei divinităţi, ateii ar deveni imediat teişti. Pentru moment, însă, teiştii trebuie să furnizeze argumente solide şi dovezi palpabile pentru afirmaţiile lor ("zeul X există"), pentru că adevărul acestora e departe de a fi evident.
          Ateii nu sunt slujitori ai lui Satan, nici nu-l venerează. Satan este doar o altă entitate supranaturală a carei definiţie este neclară şi a cărei existenţă nu ne-a fost dovedită.


Mic dicţionar

          AGNOSTICÍSM s.n. Concepţie care neagă, parţial sau total, posibilitatea cunoaşterii obiective a lumii, a esenţei fenomenelor; aici, concepţie care neagă posibilitatea de a cunoaşte obiectiv dacă oricare divinitate există sau nu.

          APOSTAZÍE s.f. Renunţare publică la o anumită credinţă religioasă; renegare a unei doctrine sau concepţii.

          DEÍSM s.n. Credinţă în existenţa lui Dumnezeu (fără recunoaşterea revelaţiilor).

          EREZÍE s.f. Doctrină sau credinţă religioasă care ia naştere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, şi care este condamnată de biserica respectivă.

          ETERODOXÍE s.f. Concepţie care se abate de la doctrina oficială a bisericii ortodoxe.

          NONCOGNITIVÍSM s.n. Concepţie care respinge teologia, considerând definiţia divinităţii ca fiind lipsită de sens.

          TEÍSM s.n. Doctrină filozofică bazată pe admiterea existenţei lui Dumnezeu ca fiinţă absolută care a creat lumea şi o îndrumează.

          TEODICÉE s.f. Doctrină filozofică-religioasă care încearcă să demonstreze că existenţa răului, a nedreptăţii în lume nu infirmă bunătatea divină.

          TEOGONÍE s.f. Totalitatea miturilor privind originea zeilor şi genealogia lor; totalitatea zeilor care, având aceeaşi origine, alcătuiesc mitologia unor popoare vechi.

          TEOLOGÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu expunerea şi justificarea raţională a izvoarelor, a dogmelor şi riturilor unei religii.

          TEOZOFÍE s.f. Doctrină filozofică-religioasă de origine orientală, care susţine teoria cunoaşterii nemijlocite a esenţei divinităţii.

(Definiţiile de mai sus sunt reproduceri parţiale din "DEX", cu excepţia cuvântului"NONCOGNITIVISM").