Norman Malcolm despre limbaj si credinta religioasa :
evaluare critica
Horia Plugaru
Sectiunea 1 (S1) : Prezentarea opiniilor lui Malcolm :
Norman Malcolm argumenteaza în "The Groundlessness of Belief"[1] ca multe dintre credintele noastre fundamentale constituie doar cadrul (framework)[2] în care ne punem întrebari si în care cercetarile noastre sunt posibile si pot functiona.
De exemplu, credinta ca lucrurile materiale nu înceteaza sa existe fara o explicatie fizica (notez respectiva credinta cu L) este o credinta nefondata (groundless) care "ne pune la dispozitie" o parte din cadrul întregului nostru sistem de credinte. Sa presupunem ca X si-a pierdut ceasul. Nimeni din societatea noastra nu ar crede în mod serios ca ceasul s-a volatilizat (vanished into thin air), dar ne putem imagina o societate în care indivizii ar crede asta. Într-o astfel de comunitate atitudinile oamenilor fata de stiinta, bani etc. ar fi total diferite de ale noastre. Adeptii fiecarei astfel de credinte alcatuiesc o forma de viata distincta.
Voi lua în discutie afirmatia pe care Malcolm o face vizavi de credinta religioasa (notez credinta în cauza cu R). Dupa Malcolm, aceasta este la fel de neîntemeiata. Atât credinta cât si practica religioasa sunt incluse (embedded) într-o forma de viata în care, datorita unei activitati comune (common training), exista un acord general (wide agreement). R are un limbaj specific. În interiorul jocului lingvistic religios exista justificare, evidente si dovezi, dar nu o justificare a jocului de limbaj în sine. Malcolm crede ca, presati pentru a da o explicatie a jocului de limbaj religios, nu putem spune decât : "Asta e ceea ce facem. Asta e ceea ce suntem". Aceasta perspectiva asupra limbajului este asemanatoare cu cea pe care unii comentatori i-o atribuie lui Wittgenstein : fiecare forma de viata are un discurs propriu, cu propriile reguli, propria logica si care nu poate fi evaluat din interiorul altui joc lingvistic. Una din urmarile importante ale opiniilor lui Malcolm este, dupa cum subliniaza chiar el, ca ne putem opune credintei comune conform careia e irational sa credem în Dzeu în lipsa argumentelor rationale.
Sectiunea 2 (S2) : Tema lucrarii :
Problema principala pe care voi încerca sa o rezolv este urmatoarea : Este acceptabil sa credem ca fiecare forma de viata are un joc de limbaj propriu care nu poate fi justificat în sine dar în interiorul caruia exista justificari, evidente si dovezi ? Raspunsul depinde de lamurirea unor chestiuni subadiacente precum : Presupunând ca Malcolm are dreptate când spune ca noi avem credinte nefondate care "ne pun la dispozitie" cadre pentru cercetari, este R o asemenea credinta ? Este adevarat ca L e nefondata ? Este analogia dintre L si R corecta ? Au spusele lui Malcolm despre limbaj urmari nefaste ? Rezultatele la care voi ajunge dupa analiza acestor probleme ma vor conduce la concluzia ca este cât se poate de rezonabil sa raspundem negativ la întrebarea de la care am plecat.
Sectiunea 3 (S3) : Problemele rezultate din spusele lui Malcolm :
Problema 1 (P1) : Sa admitem pe moment ca avem anumite credinte neîntemeiate în sensul folosit de Malcolm, care au rolul specificat de acesta. Am vazut în S1 ca Malcolm este adeptul tezei tari ca fiecare forma de viata are un joc de limbaj autonom. Avem motive bune sa acceptam aceasta teza exhaustiva ? Nu cred, pentru ca se poate ca un anumit mod de justificare inclus într-un joc de limbaj sa aiba el însusi nevoie de intemeiere în termenii unui mod de justificare mai fundamental. De pilda, pentru a deslusi întelesul unui cuvânt apelam la autoritatea unui dictionar. Dar aceast apel trebuie la rândul lui îndreptatit aratând, de exemplu, ca lexicografii autori ai dictionarului sunt specialisti de încredere în stabilirea întelesului termenilor. P1consta în faptul ca Malcolm nu a aratat pentru jocul lingvistic religios ca este autonom si ca cel putin unele din regulile sale si/sau unele din întelesurile termenilor[3] sai cheie nu sunt dependente de reguli si termeni mai fundamentali din afara limbajului religios[4]. Aceasta e o problema serioasa deoarece Malcolm doreste sa combata opinia conform careia fara cel putin un argument rational pentru existenta lui Dzeu, credinta în el e irationala. Totusi, daca jocul de limbaj religios nu este de sine statator, problema rationalitatii acestuia se poate pune cercetând, de exemplu, daca el este o urmare fireasca si necontroversata a modului de justificare mai fundamental. Neclaritatea statutului limbajului religios este valabila si pentru celelalte jocuri lingvistice stiintific, estetic etc. Sunt absolut toate autonome si daca nu, care nu este ?
Mi se poate raspunde ca simplul fapt ca este posibil ca R sa nu fie autonoma nu demonstreaza efectiv ca asa si e. Faptul ca este posibil ca Malcolm sa se fi înselat nu e totuna cu a spune ca el realmente a facut-o. Raspund la rândul meu ca este obligatia lui Malcolm si a adeptilor lui sa arate ca independenta limbajului religios este defensibila. Ei sunt cei care sustin ca limbajul credintei R si al oricarei alte credinte la fel de nefondata este autonom si este treaba lor sa demonstreze ca asa stau lucrurile combatând pentru fiecare caz în parte posibilitatea subliniata de mine. Dupa cum ar spune englezul, "the burden of proof is on them". Daca eu as afirma ca am descoperit un metal care se topeste în orice lichid dar nu as cerceta comportamentul metalului în apa oxigenata, sa zicem, un critic mi-ar putea replica pe buna dreptate ca pâna nu experimentez si aceasta ultima posibilitate nu sunt convingator.
Un alt raspuns pe care Malcolm mi l-ar putea da ar fi urmatorul : din moment ce accepti ca multe credinte nefondate au joc de limbaj autonom, poti accepta inductiv ca si R sau oricare alta credinta este foarte probabil sa detina aceasta trasatura în lipsa unor probe contrare. Deci posibilitatea reliefata de mine poate fi ignorata fiind estompata, minimizata inductiv[5]. Acest raspuns nu ma multumeste pentru ca pericolul ca unele forme de viata sa traiasca si sa se ghideze dupa niste reguli si întelesuri arbitrare, irationale, este extrem de serios. Practic, cel putin o forma de viata si-ar dedica existenta unei credinte false ce include în limbajul ei reguli si întelesuri care de fapt trebuiesc înfierate si evitate. Analog se poate spune ca proportia persoanelor infectate cu HIV este clar mai mica decat a celor sanatoase dar asta nu justifica concluzia unui individ de a practica sex neprotejat pe motiv ca probabilitatea infectarii este mai mica decat cea opusa. Urmarile unei posibile infectarii sunt suficient de grave pentru a rasturna acest calcul[6].
Concluzia 1 (C1) : Pâna când Malcolm nu da argumente serioase în sprijinul autonomiei jocului de limbaj al R - si al tuturor celorlalte credinte în parte- nu avem motive sa credem ca acesta este autonom chiar daca presupunem ca unele (multe) jocuri de limbaj sunt într-adevar astfel. "Asta e ceea ce facem si ceea ce suntem" nu mi se pare un argument îndeajuns de concludent pentru teza tare propusa de Malcolm. Totusi, daca Malcolm nu poate arata independenta acestui caz particular de joc lingvistic, nu o va putea face nici în oricare alt caz particular de joc de limbaj. Rezulta ca spusele lui despre limbaj, chiar admitând ca sunt corecte în mare parte si în principiu, sunt practic inutile. Nu putem sti care anume joc lingvistic este autonom sau nu, rational sau nu, acceptabil sau nu etc. si deci nu stim ce atitudine de tolerare sau respingere - ar trebui sa avem, pusi în fata unui caz concret de joc lingvistic.
Problema 2 (P2) : Este adevarat ca L este o credinta nefondata ? P2 consta în faptul ca avem motive bune sa credem contrariul[7].
În primul rând exista argumente inductive satisfacatoare în sprijinul L. În marea majoritate a cazurilor când lucrurile materiale au parut ca s-au volatilizat cartile de joc ale magicienilor, nave în Triunghiul Bermudelor etc. - ori stim ce s-a întâmplat, ori obiectele s-au gasit, ori avem o explicatie plauzibila. Pentru cazurile restrânse în care nu putem sa spunem astea, putem infera inductiv ca la rândul lor vor fi solutionate, cu atât mai mult cu cât ele nu par a fi semnificativ diferite de cele deja rezolvate.
În al doilea rând preferinta pentru L fata de ~L este justificata (sau în orice caz nu e arbitrara) datorita unor considerente practice : acceptarea lui ~L ne-ar împiedica sa gasim o explicatie în cazul în care una este posibila. Deci asumtia ca întotdeauna exista o explicatie pentru disparitia lucrurilor are avantaje practice.
Concluzia 2 (C2) : Contra lui Malcolm, exista argumente pentru L mai serioase decât pentru ~L, asa ca analogia lui dintre L si R este subrezita. C2 loveste în însusi conceptul de forma de viata despre care Malcolm spune ca ar avea un joc de limbaj propriu. Daca nu avem de ce sa acceptam ca exista credinte nefondate de felul L sau R, atunci nu mai putem zice nici ca exista mai multe forme de viata, fiecare cu câte o credinta nefondata si un joc lingvistic specific.
Problema 3 (P3) : P3 se refera la urmarile spuselor lui Malcolm.
Daca el ar avea dreptate, atunci practici si credinte îndoielnice precum nazismul sau sexismul ar putea fi revendicate fara mari probleme. Un nazist ar spune ca nu se comporta irational adoptand rasismul din moment ce pentru el aceasta credinta este ceea ce pentru un credincios este R. Odata ce suntem dispusi sa admitem credinte nefondate ca L si R fara sa le condamnam ca fiind irationale si declarând inutila critica lor din exterior, nu vad cum am împiedica aparitia si dezvoltarea unor forme de viata periculoase, chiar criminale fata de alte astfel de forme[8].
Spusele lui Malcolm au deci urmari nefaste. Ele duc nu numai la un relativism aberant ci si la rezultate auto-destructive. Se poate ca o forma de viata ce adopta credinta ca toate celelalte astfel de forme trebuiesc exterminate sa fie îndreptatita sa îsi puna în practica opiniile destructive. Astfel, în mod cel putin bizar, intentia lui Malcolm de a da posibilitatea cât mai multor forme de viata de a se ghida dupa credinte proprii ricoseaza într-o justificare totalitara a genocidului si persecutiei celor cu opinii diferite de cele ale formei de viata agresive. Cum s-ar putea apara Malcolm ? El ar putea spune ca pricipiile etice de baza, cum ar fi respectarea dreptului la viata al tuturor indivizilor, indiferent de credintele lor, sunt obiectiv adevarate. Dar nu pare acest raspuns mai degraba o asertiune ad hoc, o încercare arbitrara si contradictorie fata de afirmatiile lui vizavi de L si R de a evita urmarile nefaste ale propriei conceptii ? În definitiv, un adept al genocidului în sensul amintit îi poate raspunde lui Malcolm ca respectul fata de viata altora este o credinta nefondata si reprezinta o justificare numai în cadrul jocului de limbaj al respectivei credinte. Din moment ce el îmbratiseaza o credinta total diferita, cu un alt joc de limbaj, critici din exterior, de acest gen, sunt deplasate.
Sa presupunem însa ca Malcolm ar avea dreptate cand ar sublinia ca exista argumente bune obiective în sprijinul principiilor etice amintite. Atunci rezulta, contrar spuselor lui, ca jocurile de limbaj nu mai sunt chiar atât de autonome. Unii termeni cel putin cei etici - ar capata întelesuri universale ce nu mai depind de un anumit context. În acest caz, Malcolm va fi obligat sa accepte abandonarea credintelor cu jocuri de limbaj în care întelesul precizat al termenilor etici intra în contradictie cu restul întelesurilor termenilor si cu regulile acestor limbaje. Este R o astfel de credinta dubioasa moralmente ? Înclin sa cred ca da. Multi crestini cred ca ateisti sinceri si morali vor ajunge în iad pe când monstri morali pot fi salvati daca îl accepta pe Isus pe patul de moarte. Multi practica discriminari sexuale vizavi de femei si homosexuali -, multi sustin introducerea obligatorie a creationismului în scoli etc. Sigur ca religia a avut si urmari benefice dar când acestea sunt puse lânga razboaiele religioase, persecutiile si reprimarile cauzate de-a lungul istoriei, R pare o credinta daunatoare, daca nu chiar imorala. Ca o ultima scapare, Malcolm poate replica, asa cum o fac multi adepti ai R, ca daca R ar fi daunatoare si/sau imorala nu ar fi rezistat atâta timp. Aceasta replica e neconvingatoare deoarece multe astfel de credinte au rezistat pana în prezent ca locul femeilor e la cratita, ca evreii sunt escroci, negrii lenesi, blondele proaste, homosexualii bolnavi mintal etc.
Asadar, aceasta posibila strategie a lui Malcolm de a depasi impasul duce la alte probleme si complicatii : nu numai ca nu se mai poate vorbi cu usurinta de jocuri de limbaj autonome dar, în plus, exemplul lui Malcolm favorit R - pare condamnabil.
Concluzia 3 (C3) : Conceptia lui Malcolm asupra naturii limbajului are urmari dezastruase. Evident ca o conceptie poate fi corecta chiar daca are urmari nefaste dar consider ca acestea lovesc în acceptabilitatea ei si ne pot îndreptati sa preferam acceptiuni rivale lipsite de asa efecte chiar daca ele sunt sustinute de argumente mai slabe[9]. Este stiut faptul ca exista astfel de conceptii.
Sectiunea 4 (S4) : Concluzie finala :
Am vazut ca afirmatiile lui Malcolm sunt problematice chiar presupunând ca în mare sunt corecte P1. Am aratat vulnerabilitatea ideii ca am avea credinte nefondate de tip L - P2. Asadar, spusele lui Malcolm despre formele de viata si jocurile lor de limbaj sunt false. În sfârsit, în P3 am aratat ca perspectiva lui Malcolm asupra limbajului are rezultate inacceptabile. Astfel am dat credit tuturor conceptiilor opuse sau diferite de cea a lui Malcolm chiar presupunând ca acestea sunt mai slab sustinute de argumente. O astfel de conceptie e cea a lui Kai Nielsen : "Nu exista <limbaj religios> si <limbaj stiintific>. Exista mai degraba notatia internationala a matematicii si logicii; si engleza, franceza, spaniola etc. Pe scurt, discursul religios si cel stiintific sunt parte ale aceleiasi structuri conceptuale. În aceasta structura exista o mare parte (amount) de discurs care nu e nici religios, nici stiintific, fiind utilizat constant atât de credincios cât si de savant ... ei împart un numar de categorii cheie"[10].
Din C1, C2 si C3 conclud ca Malcolm nu a aratat convingator ca ar exista mai multe forme de viata, fiecare având un joc lingvistic autonom - care nu poate fi evaluat din exterior. Rezulta deci si ca justificarea sa a credintei religioase în lipsa argumentelor în favoarea existentei lui Dzeu este neconvingatoare.
Note:
[1] Norman Malcolm : "The Groundlessness of Belief", aparut în culegerea "Philosophy of Religion" coordonata de W. Rowe : Wadsworth, 1978, pag. 422-430.
[2] Termenii în engleza, dintre paranteze, sunt cei folositi de Malcolm. Îi scriu pentru eventualitatea în care unii cititori nu ar fi de acord cu traducerea mea.
[3] Desi Malcolm nu precizeaza ce întelege el prin reguli de limbaj si întelesuri ale termenilor, cred ca îl putem întelege gândindu-ne la un joc, sa zicem cel de fotbal. În interiorul lui exista reguli sa nu se faulteze, sa nu se puna mâna pe minge, se puncteaza numai introducerea mingii în spatiul portii etc. - iar întelesul cuvintelor din jocul de limbaj fotbalistic depinde de aceste reguli "a înscrie" în fotbal înseamna altceva decat "a înscrie" la baschet, "infractiune" semnifica altceva decat cea din Codul Penal etc. Analog si pentru celelalte jocuri lingvistice. Daca întelesul termenilor depinde de astfel de reguli atunci e clar ca daca jocul de limbaj al R cuprinde reguli independente de R, înseamna ca în R exista si termeni cu întelesuri independente de R si în acest caz nu mai putem vorbi de un joc lingvistic autonom al R.
[4] Obiectii similare vizavi de spusele lui Malcolm am mai întâlnit la Michael Martin : "Atheism: A Philosophical Justification" ,TPU Press, 1990, pag. 260 si la Garry Gutting : "Religious Belief and Skepticism", Notre Dame, UND Press, 1982. Posibilele replici pe care Malcolm le-ar putea da si combaterea lor însa îmi apartin.
[5] Daca numarul credintelor nefondate ce au limbaj autonom ar fi unul mic, probabil ca Malcolm nu ar mai replica astfel, întelegând ca riscul de a adopta o credinta cu un limbaj doar aparent autonom este prea mare. Încerc sa arat mai jos ca si în cazul în care numarul amintit e mare, Malcolm ar trebui sa aiba aceeasi atitudine.
[6] Un alt contraatac al lui Malcolm ar fi ca acesta sa mentina autonomia limbajului fiecarei forme de viata, iar în cazul în care limbajul nu e independent sa nege ca am mai avea de a face cu o forma de viata distincta. Astfel si-ar apara teza conform careia fiecare forma de viata are un limbaj autonom. Acest posibil contraatac, slab însa, nu evita obiectia si concluzia mea : daca nu stim sa recunoastem un joc de limbaj autonom, nu vom sti sa recunoastem nici o forma de viata distincta. Vezi si C1.
[7] Ambele obiectii pe care le voi prezenta se regasesc în cartea lui Kai Nielsen : "An Introduction to the Philosophy of Religion" NY, St Martins Press, 1982, pag. 93-100.
[8] Problema relativismului aberant ca obiectie la Malcolm este des întâlnita în literatura de specialitate. Posibilele replici ale lui Malcolm si combaterea lor îmi apartin.
[9] Pentru a accepta o conceptiune asupra limbajului cu urmari atât de dubioase ar trebui sa avem în sprijinul ei argumente extrem de convingatoare. Am vazut însa din P1 si P2 ca în cazul de fata lucrurile nu stau chir asa.
[10] Nielsen (1982), pag. 83.