Crestinism si pruncucidere

de Richard Schoenig

traducere de Horia George Plugaru

Moto:

Spaniarzii din Mexic si Peru obisnuiau sa boteze copiii indieni iar imediat apoi sa îi ucida: astfel se asigura ajungerea în Rai a infantilor. Nici un crestin nu poate gasi vreun argument logic pentru a condamna aceasta actiune, chiar daca toti astazi o fac.

Bertrand Russell, A avut religia vreo contributie utila la civilizatie?

          În Italia exista o forma specifica de razbunare, numita la gran vendetta, conceputa special pentru a cauza maximum de pedeapsa asupra unei persoane, condamnând-o la moarte si damnare eterna. Se asteapta ca victima sa comita un pacat mortal (sau se ademeneste victima spre comiterea lui) dupa care aceasta este asasinata înainte de a se putea cai. Ulterior, cel care a pus la cale razbunarea se poate cai, având astfel sanse de a-si slava sufletul.
          Pentru cine accepta soteriologia crestina (adica doctrina mântuirii) cu privire la damnarea eterna a pacatosului ce nu s-a cait, logica acestei razbunari e incontestabila. Dar daca se doreste asigurarea fericirii cuiva? Atunci, daca soteriologia crestina standard este corecta, adevarata, se poate pleda convingator pentru rationalitatea avortului si infanticidului - fapt care, la rândul lui, slabeste credibilitatea amintitei soteriologii si a crestinismului careia îi apartine.
          Doctrina crestina cea mai raspândita cu privire la mântuire sustine ca viata noastra este în parte un test al carui rezultat, judecat de Dumnezeu, ne determina irevocabil soarta postmortem. Daca viata noastra satisface anumite cerinte, atunci primim de la Dumnezeu recompensa fericirii eterne în Paradis. Daca nu, atunci, conform celor mai multe interpretari crestine, suntem condamnati pentru totdeauna la Iad. Rezulta ca a trai corect implica o miza enorma pentru crestini.
          Toti parintii normali doresc ce e mai bun pentru copiii lor. Cel mai important scop pentru crestini - asa-numitul summum bonum - este de a obtine mântuirea si, consecvent, de a evita Iadul. Evangheliile lui Marcu si Matei subliniaza cu tarie acest aspect: „Si ce ar folosi unui om sa câstige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26, Marcu 8:36). De aceea, parintii crestini ar trebui, mai presus de toate, sa faca tot posibilul ca urmasii lor sa obtina mântuirea si sa evite damnarea eterna.
          Cele mai vehiculate conditii pentru salvarea sufletului sunt facerea de bine, credinta ca Isus este adevaratul mântuitor si pocainta. Se va admite însa ca numai un individ responsabil si rational (adica în vârsta de cel putin 7 ani) poate îndeplini aceste conditii. Spre diferenta de prenascuti (zigoti, embrioni si fetusi), nou-nascuti si de copiii sub 7 ani. În acest caz, este într-adevar rezonabil sa credem ca Dumnezeu, fiind perfect moral si milostiv, va renunta la amintitele conditii pentru cei care nu le pot atinge, fara vina lor. Drept urmare, toti acestia vor primi de la Dumnezeu rasplata salvarii eterne a sufletului.
          În ziua de azi, majoritatea prenascutilor, nou-nascutilor si a celor sub 7 ani nu mor în acest stadiu de dezvoltare. Parintii lor însa le-ar putea cauza decesul practicând avortul si infanticidul. Astfel ei ar asigura obtinerea de catre infanti a izbavirii, ceea ce, dupa cum am spus, este cel mai important lucru pentru un crestin. Deci, presupunând ca soteriologia crestina e corecta, parintii crestini responsabili ar trebui sa practice avortul si pruncuciderea. Sa numim acest argument A, pe scurt, si sa examinam câteva obiectii si raspunsuri.

          Obiectia 1: Dumnezeu nu va aprecia aceasta abordare pragmatica a chestiunii mântuirii si de aceea nu va acorda rasplati în urma unor asemenea calcule josnice.
          Raspuns: Promisiunea rasplatii eterne pe de o parte si sperietoarea pedepsei infinite pe de alta constituie de mult stâlpii de sustinere ai prozelitismului crestin. Credinciosii nu s-au sfiit niciodata sa atraga aderenti prin promovarea beneficiului (salvarea eterna) care depaseste cu mult costurile, si nici nu au sustinut ca Dumnezeu ar dezaproba convertirile bazate pe anticiparea fericirii promise. De fapt, apologetii au recunoscut explicit acceptabilitatea acestei practici folosindu-se de argumentul „Pariul lui Pascal”, conform cu care ar trebui sa acceptam teismul pentru ca e mai profitabil decât negarea lui: daca Dumnezeu exista, atunci ajungem în Rai, iar daca nu, credinta în el nu ne va costa nimic. Ar fi inconsecvent astfel sa acceptam Pariul dar sa respingem A.

          Obiectia 2: Avortul si infanticidul încalca voia lui Dumnezeu caci implica luarea unor vieti nevinovate.
          Raspuns: Mai întâi, aceasta încalcare nu-i va aduce nici o vatamare lui Dumnezeu, el fiind întruchiparea perfectiunii. În plus, avortul si pruncuciderea contribuie la realizarea unui scop pe care Dumnezeu si-l doreste - acela ca toti oamenii sa fie salvati. „Lucrul acesta e bun si bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mântuiti si sa vina la cunostinta adevarului” (1 Timotei 2:3-4). În al doilea rând, presupunând adevarul soteriologiei crestine, avortul sau infanticidul nu le va cauza progeniturilor nici un rau, ci din contra, le va asigura viata vesnica în Paradis.

          Obiectia 3: Avortul si pruncuciderea le vor dauna parintilor, caci vor duce la condamnarea lor vesnica în Iad.
          Raspuns: În primul rând, chiar daca obiectia e corecta, copiii lor tot vor primi mântuirea vesnica. În al doilea, în traditia crestina, singurul pacat de neiertat este blasfemia, adica hulirea Sfântului Duh (Matei 12:31). Din moment ce parintii în cauza nu hulesc împotriva Duhului, ei se pot pocai ulterior, asemenea celor ce practica la gran vendetta, si cere astfel îndurarea lui Dumnezeu. Mai mult, avem motive sa credem ca vor avea parte de acea iertare. În definitiv, în Biblie se spune ca „nu este mai mare dragoste decât sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai” (Ioan 15:13). Daca parintii respectivi sunt dispusi sa-si dea nu numai viata, ci si sansele de a ajunge în Rai pentru a asigura fericirea eterna a copiilor lor, atunci cu atât mai mult un zeu bun si iertator îi va absolvi.

          Obiectia 4: Adevarata pocainta presupune ca pacatosii sa-si condamne cu convingere actiunile. Dar parintii ce practica avortul si infanticidul nu pot sa pretinda asta, din moment ce au comis pacatul cu intentia ulterioara de a-l respinge. Dumnezeu va întelege ca aceste remuscari sunt programate si nu va acorda iertarea. Deci, se pare ca parintii îsi vor pierde cu adevarat sansele de a fi mântuiti.
          Raspuns: Cei mai multi crestini se gândesc sa pacatuiasca acum caci au tot timpul pentru a se cai mai târziu. În Noul Testament nu se afirma nicaieri ca aceasta practica ar fi un obstacol insurmontabil în calea mântuirii. În fapt, nimeni altul decât Sf. Augustin, un faimos si convins credincios, se ruga „Doamne, da-mi castitate si stapânire; dar nu chiar acum (only not yet)”, sugerând astfel intentia de a nu se pocai pâna când pasiunile sale vor trece. Crestinii considera ca el a fost iertat, caci l-au ridicat la statutul de sfânt si îl vad ca pe unul dintre cei mai importanti parinti ai bisericii. În concluzie, a comite pacatul cu intentia de a te pocai ulterior nu pare ca împiedica obtinerea iertarii lui Dumnezeu.

          Obiectia 5: Toti oamenii sunt conceputi în pacatul originar al lui Adam si al Evei. În consecinta, avortul si infanticidul vor condamna de fapt victimele la pedeapsa Iadului.
          Raspuns: Lasând la o parte, de dragul argumentului, implauzabilitatea mostenirii culpei morale, se impun doua raspunsuri. Unu, aceasta obiectie ar ridica o problema doar pentru prenascuti, din moment ce nou-nascutii si copiii sub 7 ani pot fi botezati. Doi, e greu de crezut ca un zeu omnibenevolent i-ar condamna pe cei nebotezati pentru o vina care nu le apartine. Evangheliile sinoptice evidentiaza grija lui Isus pentru copiii mici: „I-au adus niste copilasi, ca sa se atinga de ei. Dar ucenicii, când au vazut lucrul acesta, au certat pe aceia care cari-i aduceau. Isus a chemat la sine pe copilasi si a zis: «Lasati copilasii sa vina la mine, si nu-i opriti; caci Împaratia lui Dumnezeu e a unora ca ei»“ (Luca, 18:15-16; mai vezi si Matei 18:1-6 si Marcu 9:36-39, 10:13-16). Nu exista nici un motiv sa credem ca Dumnezeu ar fi indiferent fata de prenascuti. Astfel, se poate conclude ca avortonilor nu le va fi negata mântuirea din cauza pacatului originar.

          Obiectia 6: Toti sau aproape toti crestinii vor fi oricum mântuiti, asa ca avortul si infanticidul nu-si au rostul.
          Raspuns: Nu e deloc clar ca toti sau aproape toti crestinii vor fi salvati. Isus a sugerat ca multi nu vor fi: „Nevoiti-va sa intrati pe usa cea strâmta. Caci va spun ca multi vor cauta sa intre, si nu vor putea” (Luca 13:23-24; a se vedea si Matei 7:14-15). În plus, ar fi irational sa ocolim un mod sigur de a atinge un câstig infinit, chiar daca sansele ar fi bune, desi nu si sigure, de a-l atinge altfel.

          Obiectia 7: Daca toti ar comite avort si pruncucidere, întreaga rasa umana ar disparea.
          Raspuns: Mai întâi, am putea combate obiectia prin reducere la absurd. Putem „argumenta” la fel de bine în sensul ca a fi preot catolic e imoral, din moment ce daca toti s-ar face preoti catolici, si asta ar duce la disparitia speciei. În al doilea rând, e extrem de improbabil ca în viitorul fie si departat toti parintii vor consimti sa practice avortul si infanticidul. Cu siguranta ca non-crestinii, care înca mai constituie o proportie considerabila din numarul total al oamenilor chiar si acum, dupa doua milenii de la aparitia crestinismului, vor respinge soteriologia crestina ce duce la avort si pruncucidere. În al treilea rând, pe de o parte se poate raspunde „asta e!” Conform escatologiei crestine, Dumnezeu nu a intentionat ca omenirea sa existe la infinit pe Pamânt. Se poate ca în caz ca toti parintii vor actiona conform cu A, planul favorit al lui Dumnezeu sa nu se mai îndeplineasca. Dar acesta e un risc pe care Dumnezeu si l-a asumat atunci când ne-a dat liberul-arbitru. Nu ar fi prima oara când oamenii modifica planurile divinitatii. Crestinii sustin ca Dumnezeu nu a dorit ca Adam si Eva sa comita pacatul originar si sa paraseasca Raiul. Pe de cealalta parte, cum putem fi siguri ca practicile specificate de A nu fac de fapt parte din planul lui Dumnezeu? Crestinii afirma deseori ca Dumnezeu lucreaza pe cai misterioase.

          Sunt trei concluzii importante pe care le voi trage din analiza precedenta; una logica, alta morala si a treia psihologica.
          Punctul logic. Apararea mea a argumentului A se vrea un reductio ad absurdum împotriva soteriologiei standard crestine si, prin extensie, împotriva crestinismului însusi. Cu alte cuvinte, din moment ce A demonstreaza ca versiunea standard a religiei crestine duce la oribila concluzie ca este rational si dezirabil ca toti parintii sa comita avort si infanticid asupra copiilor ce nu au atins vârsta responsabilitatii, rezulta ca aceasta versiune este nu numai implauzibila ci si incompatibila cu alte doctrine crestine. Si având în vedere ca aceasta soteriologie este o parte indispensabila a crestinismului standard, înseamna ca si acesta contine defecte serioase.
          Motivul pentru care A este un argument reductio asa de eficient, este ca, desi crestinismul pretinde ca e fundamentat în iubirea de Dumnezeu, soteriologia sa este teleologica, adica orientata spre atingerea summum bonum, a fericirii eterne. Oricât s-ar evidentia iubirea altruistica (agape), crestinismul nu poate evita slabiciunea fatala a teleologiei, aceea ca scopul, mântuirea, întotdeauna va justifica mijloacele, în acest caz avortul si pruncuciderea. Drept urmare, soteriologia crestina care îi atrage pe atâtia este si cea care demasca implauzabilitatea profunda a acestei religii.
          Punctul moral. În dezbateri recente cu privire la avortul intentionat, crestinii conservatori s-au opus acestei practici atât din punct de vedere moral cât si legal. Totusi, daca esenta imoralitatii este producerea suferintei nemeritate, atunci A dovedeste ca pozitia acestor crestini e incoerenta: conform soteriologiei crestine, avortul nu cauzeaza nici un rau. Din contra, garanteaza fericirea eterna a avortonilor, le sporeste satisfactia parintilor stiind ca fericirea progeniturilor e asigurata si îl multumeste pe Dumnezeu care vrea ca toti sau cât mai multi sa fie mântuiti. Deci acuza crestina de imoralitate asupra avortului nu se sustine.
          Punctul psihologic. E rezonabil sa credem ca practic sub nici o circumstanta parintii crestini nu vor actiona conform cu A. Daca gradul real de implicare si dedicare al cuiva într-o credinta e reflectat de deciziile cu mare miza luate în spiritul respectivei convingeri, atunci reticenta crestinilor în a urma A indica de fapt slabiciunea credintei lor în dogmele crestine referitoare la mântuire, Rai si Iad.

          În concluzie, am încercat sa arat ca soteriologia crestina e incoerenta. Ea duce la concluzia ca avortul si infanticidul, pe care de altfel crestinismul le condamna, sunt, de fapt, cele mai sigure mijloace de a atinge mântuirea, scopul ultim al crestinului. Concluzionez ca soteriologia crestina împreuna cu religia careia îi apartine sunt conceptii cât se poate de neconvingatoare.

Versiunea originala a textului semnat de Richard Schoenig a aparut în „The Humanist”, nr. ian.-feb. 2000, cu titlul „The Idiot’s Guide to Salvation”.