Sunt cât se poate de ateu. Mi-a luat mult timp s-o spun. Sunt ateu de ani şi ani, dar, oarecum, am considerat că ar fi fost lipsit de respect intelectual să spui că eşti ateu, pentru că presupunea cunoştinţe pe care nu le aveai. Oarecum era mai bine să spui că eşti umanist sau agnostic. În final, am decis că sunt şi o fiinţă emoţională, pe lângă una raţională. Emoţional, sunt ateu. Nu am probe care să demonstreze că Dumnezeu nu există, dar bănuiesc atât de puternic că nu există încât nu vreau să-mi pierd vremea.

Fundamentaliştii neagă că evoluţia ar fi avut loc; ei neagă că pământul şi universul ca întreg ar fi mai vechi de câteva mii de ani şi aşa mai departe. Există dovezi ştiinţifice ample că fundamentaliştii greşesc în aceste probleme şi că noţiunile lor de cosmogonie au cam tot atâta bază factuală cât Zâna Măseluţă.

Gândiţi-vă la oamenii care cred în asemenea lucruri şi care nu se sfiesc să ignore, complet, toate descoperirile minţilor perseverente de-a lungul atâtor secole de când a fost scrisă Biblia. Şi tocmai aceşti ignoranţi, cei mai needucaţi, cei mai lipsiţi de imaginaţie, cei mai nechibzuiţi dintre noi, s-ar face călăuze şi conducători ai noştri, ai tuturor; şi-ar impune credinţele firave şi copilăreşti asupra noastră; ne-ar invada şcolile şi bibliotecile şi casele. Eu personal sunt foarte indignat de aceasta.

Creaţioniştii lasă impresia că o "teorie" e ceva ce-ai născocit după o noapte de beţie.

Prefer raţionalismul ateismului. Întrebarea dacă există Dumnezeu sau alte obiecte ale credinţei este iraţională şi nu joacă niciun rol în raţionalism, deci nu trebuie să-ţi pierzi vremea atacând sau apărând vreo opinie.

Citită cum trebuie, Biblia însăşi este cel mai puternic motiv pentru ateism ce ar putea fi conceput.