Am început să venerez soarele din mai multe motive. În primul rând, spre deosebire de alţi zei pe care i-aş putea menţiona, pot să văd soarele. E acolo pentru mine în fiecare zi. Iar lucrurile pe care mi le oferă sunt destul de evidente tot timpul: căldură, lumină, hrană, o zi minunată. Nu este niciun mister, nimeni nu cere bani, nu trebuie să mă îmbrac special şi nu există nici ploconeli plicticoase. Şi, destul de interesant, am descoperit că rugăciunile pe care le adresez soarelui şi cele pe care le adresam lui «Dumnezeu» primesc răspuns cam cu aceeaşi probabilitate, de 50%.

N-aş vrea să fiu niciodată membrul unui grup al cărui simbol e un ins bătut în cuie pe două bucăţi de lemn.