Dumnezeul creştin este definit ca fiinţă personală care cunoaşte totul. Conform creştinilor, fiinţele personale au voinţă liberă.
          Pentru a avea voinţă liberă trebuie să ai mai multe opţiuni, oricare dintre ele putând fi evitată. Aceasta înseamnă că înainte de a lua o decizie trebuie să existe o stare de incertitudine, într-o perioadă de potenţial: nu poţi cunoaşte viitorul. Chiar dacă crezi că îţi poţi prezice decizia, dacă pretinzi că ai voinţă liberă trebuie să admiţi posibilitatea (dacă nu dorinţa) de a te răzgândi înainte ca decizia să fie finală.
          O fiinţă care cunoaşte totul nu poate avea vreo "stare de incertitudine". Ea îşi cunoaşte toate deciziile înainte de a le lua. Asta înseamnă că ea nu are posibilitatea de a-şi evita deciziile şi deci îi lipseşte voinţa liberă. Din moment ce o fiinţă care nu are voinţă liberă nu este o fiinţă personală, o fiinţă personală care cunoaşte totul nu poate exista.
          Aşadar, Dumnezeul creştin nu există.

          Unii neagă că oamenii ar avea voinţă liberă, dar toţi creştinii susţin că Dumnezeu însuşi, "în trei persoane", este un agent personal liber, deci argumentul rămâne valabil.
          Alţii vor înainta obiecţia că Dumnezeu, atotputernic fiind, se poate răzgândi. Dar dacă o face, atunci el nu va fi cunoscut viitorul de la bun început. Dacă el chiar cunoaşte viitorul, atunci viitorul este fixat şi nici măcar Dumnezeu nu-l poate schimba. Daca el totuşi se răzgândeşte, atunci cunoaşterea lui va fi fost limitată. Nu le poţi avea pe amândouă: nicio fiinţă nu poate fi omniscientă şi omnipotentă în acelaşi timp.
          O obiecţie mai subtilă este că Dumnezeu "ştie" ceea ce urmează să facă pentru că el acţionează întotdeauna în concordanţă cu natura lui, ceea ce nu-i reduce libertatea. Dumnezeu ar putea susţine, de exemplu, că el nu va spune o minciună mâine - deoarece el spune întotdeauna adevărul. Dumnezeu ar putea să aleagă împotriva naturii lui, dar nu o face niciodată.
          Dar ce înseamnă "natura lui Dumnezeu"? A avea o natură înseamnă a avea limite. "Natura" care-i limitează pe oameni este mediul nostru fizic şi genetica noastră; dar "natura" unei fiinţe supranaturale trebuie să fie altceva. Este impropriu să spui că "natura" unei fiinţe fără limite este în aceeaşi relaţie cu problema voinţei libere ca şi natura umană.
          Pentru voinţă liberă este nevoie să ai mai mult de o opţiune, o dorinţă de a alege, libertatea de a alege (lipsa obstacolelor), puterea de a îndeplini alegerea (forţa şi aptitudinea) şi posibilitatea de a evita opţiunea. "Forţa şi aptitudinea" pun o limită pentru ceea ce orice persoană este "liberă" să facă. Niciun om nu are voinţa liberă de a fugi o milă într-un minut, fără ajutor mecanic. Suntem liberi să încercăm, dar vom eşua. Toate alegerile noastre şi, de asemenea, toate dorinţele noastre sunt limitate de natura noastră; şi totuşi putem încă să pretindem că avem voinţă liberă (aceia dintre noi care o fac) pentru că nu ne cunoaştem alegerile viitoare.
          Dacă Dumnezeu acţionează întotdeauna conform naturii lui (orice ar însemna asta), atunci el tot trebuie să aibă mai mult de o opţiune viabilă care să nu-i contrazică natura dacă e să pretindă că are voinţă liberă. Altfel, el este un sclav al naturii lui, ca un robot, şi nu un agent personal liber.
          Ce ar însemna cuvântul "opţiune" pentru o fiinţă care a creat toate opţiunile?
          Unii spun că "voinţa liberă" pentru Dumnezeu nu înseamnă ceea ce înseamnă pentru oameni. Dar cum ar trebui să înţelegem asta? Pe care dintre condiţiile voinţei libere le-ar elimina un creştin pentru a fabrica un statut de "agent liber" pentru Dumnezeu? Opţiunile multiple? Dorinţa? Libertatea? Puterea? Posibilitatea de a evita?
          Poate că dorinţa ar putea fi aruncată. Dorinţa implică o lipsă, iar unei fiinţe perfecte nu ar trebui să îi lipsească nimic. Dar ar fi o "persoană" foarte stranie, una fără nevoi sau dorinţe. Dorinţa este ceea ce produce necesitatea unei alegeri de la bun început. De asemenea, ea contribuie la a evalua dacă decizia a fost rezonabilă. Fără dorinţă, alegerile sunt volens-nolens şi nu decizii adevărate. Şi, oricum, zeul biblic şi-a exprimat multe dorinţe.
          Nicio obiecţie nu îl salvează pe Dumnezeul creştin: el nu există. Poate că s-ar putea imagina o divinitate mai modestă: una care nu este în acelaşi timp personală şi atotştiutoare, în acelaşi timp atotştiutoare şi atotputernică, în acelaşi timp perfectă şi liberă. Dar până când un zeu va fi definit în mod coerent şi apoi dovedit ca existent cu ajutorul probelor şi raţionamentului corect, este de bun-simţ să nu gândim că o astfel de fiinţă ar exista.

---